Cele mai importanteFără categorie

Lucrări oprite pe Autostrada Sebeș-Turda

O familie din Alba Iulia a obținut suspendarea lucrărilor la Autostrada Sebeș-Turda

Lucrările la lotul I al Autostrăzii Sebeș-Turda vor fi suspendate deîndată, după ce încă o familie din Alba Iulia (cartier Oarda) și-a obținut dreptatea în instanță. Familia Țăran a obținut oprirea lucrărilor pe o porțiune a drumului din cauza disconfortului pe care îl creează lipsa unor panouri de protecție în raport cu locuința lor, potrivit g4media.ro.

O decizie definitivă a Tribunalului Hunedoara, datată 11 martie 2020, ”dispune suspendarea temporară a executării lucrărilor la punctul de lucru Oarda de Sus al Autostrăzii Sebeș-Turda, lotul l, în proximitatea imobilului respectiv, până la respectarea măsurilor prevăzute în acordul de mediu, prin izolarea fonică a imobilului proprietatea reclamanţilor situat administrativ în Alba Iulia, Oarda de Sus, str. Cedrului, nr.2A, judeţul Alba.

Casa familiei Țăran a fost scoasă din intravilanul localității de către Primăria Alba Iulia, printr-o reorganizare a Planului Urbanistic General, de fapt o modalitate de a masca o hotărâre de consiliu local total defavorabilă locuitorilor.

Zona de protecție a autostrăzii trece la 2,10 metri de colțul casei respective. Autoritățile au refuzat să demoleze casa și au îngustat culoarul de expropriere exact în zona proprietății. Lucrările care au început au determinat familia să își caute dreptatea în instanță.

sursa: g4media.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Close